Patru persoane au fost rănite pe un drum din Neamț, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un parapet metalic

Patru persoane au fost rănite pe un drum din Neamț, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un parapet metalic
FOTO - ISU Neamț
Publicat: 15/01/2023, 22:06
Actualizat: 15/01/2023, 22:09

Patru persoane au fost rănite, duminică, după ce mașina în care se aflau a părăsit drumul și a intrat într-un parapet metalic, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. Accidentul a avut loc în comuna Bodești, din județul Neamț.

Până la sosirea pompierilor, participanții la trafic au scos cele cele patru persoane din autoturism.

Ulterior, șoferul (64 de ani) și o pasageră (66 de ani) au fost preluate de un echipaj SMURD și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Piatra Neamț.

O altă pasageră, în stare gravă, a primit îngrijiri medicale la locul accidentului de la echipajul unei autospeciale a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț. După stabilizare, victima a fost transportată la spital.

Polițiștii nemțeni fac cercetări în acest caz, pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Rămâi FĂRĂ PERMISUL de conducere. Șoferii au interzis să facă asta pe trecerea de pietoni
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vulturii și‐au schimbat traseul de migrație pentru a evita războiul din Ucraina
×